De ce nu ar trebui să punem întrebări în FOCUS pe Copil?

De ce nu ar trebui să punem întrebări în FOCUS pe Copil?

Există câteva motive principale:

1. Din perspectiva dezvoltării limbajului la copii, prima etapă implică atragerea reciprocă între părinte și copil prin priviri, vocalizări și acțiuni. Când această interacțiune este reciprocă, amândoi devin simultan vorbitori și ascultători. Dacă ignori această etapă și pui întrebări, tu vei deveni “primul vorbitor”, iar copilul tău “primul ascultător”, cel care trebuie să răspundă. Acest model de interacțiune, dacă devine un obicei, va fi repetat și în alte situații, ceea ce nu este ideal. Ai vrea să mai fie primul care vorbește când se întâlnește cu un copil, nu-i așa?
2. În plus, punând întrebări, s-ar putea să nu observi semnalele copilului atunci când îi place sau îl deranjează ceva. Astfel, pierzi ocazii importante de a imita și de a modela răspunsuri simple, fiind preocupată de întrebări de tipul “Ce este asta?” sau “Cum face…?”.
3. Adesea presupunem că copilul înțelege mai mult decât poate exprima și îi vorbim folosind prea multe cuvinte. Dacă copilul nu înțelege, vocea ta poate deveni un zgomot de fond sau chiar iritant. Prin înlocuirea întrebărilor cu afirmații, copilul începe să aprecieze vocea ta, ceea ce îl face să te asculte mai mult și să te imite. Imitația directă (de exemplu, aude “brum” și spune “brum”) este mai eficientă decât cea indirectă, care necesită extragerea informației din întrebare.
4. Înlocuind întrebările cu afirmații, creezi un mediu care încurajează copilul să imite spontan, să împărtășească cu tine descoperirile și să rezolve creativ problemele. De asemenea, renunțând la rolul de lider și adoptând poziția de partener, vei atinge o sincronicitate în comunicare, împărțind controlul interacțiunii. După ce ai stabilit această bază prin afirmații, poți reintroduce treptat întrebările, fiind mai atentă la conexiunea dintre voi și la tipul și numărul de întrebări folosite.