Back

Bine ai venit la clinica FOCUS

Eu sunt Alina Vlad – psiholog, instructor comportamental de 21 de ani, coordonator ABA de 17 ani și lector de 13 ani. În călătoria care urmează, am deosebita onoare să te ghidez în așa fel încât la finalul acestei călătorii transformaționale să poți atinge potențialul maxim a copilului tău.

Alina Vlad

Care este potențialul maxim?

Nu știu nici acum, după 21 de ani de lucru direct cu copiii, să-l descriu pentru fiecare copil în parte. Însă, recunosc imediat când copilul îl atinge. Și-l atinge dacă și tu și eu suntem pe aceeași frecvență. Frecvența lui “știm și aplicăm ceea ce știm”.

Acum 21 de ani am avut privilegiul să încep să lucrez cu prima familie care a implementat programul ABA în România. Poate ai auzit de Radu Nedescu, primul copil din România considerat integrat social. I-am fost terapeut până la final. Când el nu a mai avut nevoie de mine, am plecat în Anglia pentru a-mi continua formarea în ABA (analiza comportamentala aplicată), iar în 2012 am deschis porțile centrului New Odyssey, care își propunea să ajungă la aceleași rezultate pentru mulți alți copii. Și a dat rezultate. Până în 2015 rata de integrare socială era aproape de 50% pentru copiii mici (1-3 ani), uluitor pentru orice centru din România, chiar și pentru țările cu tradiție în ABA.

Dacă în primii ani de centru, copiii veneau și într-un an-doi mergeau la grădiniță, fără a mai avea nevoie de suportul echipei de terapeuți, lucrurile s-au înrăutățit treptat. Momentul adevărului a venit în martie 2018 când Cristina, mama lui Radu, m-a invitat să urmărim împreună reportajul Paulei Herlo despre cum abordează statul român copiii cu autism. În acea seară m-am revăzut lucrând cu Radu și m-am întrebat pentru prima data ”Dacă acum Radu ar fi la mine în centru, ar ajunge la același rezultat?” Răspunsul instant, care mi-a venit în minte, a fost “nu”. Răspunsul acesta m-a doborât. 

Momentul adevărului

Jumătate din responsabilitatea de a ajunge la integrare socială a copilului este a centrului, cealaltă jumătate este la părinte.

Vezi tu, centrul era “copilul” meu. Menirea lui era să ajute alți părinți și copii. “Nu-ul” acesta mă arunca într-o disperare profundă pentru că nu găseam soluția care să-mi schimbe răspunsul. Lucram 14-16 ore pe zi, aveam o echipă fantastic de bine pregătită, părinții știau și vedeau ce se întâmplă în terapie și totuși procentul copiilor integrați social scădea vertiginos. Și atunci m-a lovit. Nu era doar despre ce m-ai puteam face în centru. Era despre a-i ajuta pe părinți să treacă de la “știu” la “știu și aplic”. Jumătate din responsabilitatea de a ajunge la integrare socială a copilului era a centrului, cealaltă jumătate era la părinte, iar părintele rămăsese doar la “știu”. Nu mai aplica practic ceea ce știa. Așa a apărut ideea organizării unui curs dedicat părinților.

În decembrie 2018 am ținut primul PCM-ul (Program pentru Copilul Meu) alături de Damian Nedescu, tata lui Radu, sub o nouă umbrelă: DAAL Autism Project. Împreună, am ajutat peste 700 de părinți să lucreze eficient cu copiii lor.

Și nu m-am oprit aici. M-am întrebat, așa cum cred că te întrebi și tu: “Ce au făcut acești părinți de-au reușit? Pe ce s-au concentrat de-au reușit în 6 luni – 2 ani să lase în spate mare parte din provocările diagnosticului? 

Toate răspunsurile venite din din practică și analiză sunt în Focus.

În primul rând, tu ești ingredientul activ în programul copilului. Oricât de bun este coordonatorul și terapeutul copilului, un lucru este cert – conexiunea cu copilul nu este transferabilă. O ai sau nu o ai. Ai conexiune – învață cât poate el/ea de repede. Nu există conexiune – învață cu frâna de mână trasă.

Tu ești ingredientul activ în programul copilului.

Copilul învață cel mai repede în relație.

În al doilea rând, copilul învață cel mai repede în relație. Când sunteți amândoi implicați afectiv în activitate. Când sunteți atenți unul la celălalt și, în același timp, împreună și separat aveți o stare de bine. Îi poți “turna în ureche cuvintele cu găleata”, nu va vorbi și comunica spontan. O va face când o să-i vorbești la nivelul lui de dezvoltare și pe interesul lui. Când îi ajuți să unească experiențele din viața reală cu cele din joc și nu numai.

În al treilea rând, abilitățile alese în programul de lucru sunt esențiale. Părinții care au lucrat pe abilități cognitive (ex., sortarea categoriilor) au avut o experiență neplăcută la re-evaluarea diagnosticului. Scorul de afectare nu a scăzut semnificativ. În schimb, părinții care s-au concentrat pe reglarea emoțională, pe abilitățile sociale, de comunicare și de joc, pornind de la ce îi place copilului, au primit scoruri mult mai mici sau chiar li s-a scris “în afara spectrului” după un an de zile de Focus.

Abilitățile alese în programul de lucru sunt esențiale.

Așa cum a primit Amelia în mai 2024.

Focus-autism
Focus-autism

Locul în care copilul învață își pune amprenta.

În al patrulea rând, locul în care copilul învață își pune amprenta. Una este să învețe și să-ți arate că știe într-o cameră de centru sau cabinet și alta este să învețe și să-și rezolve problemele în activitățile voastre zilnice, de la trezire până la culcare. Poate vezi și tu copii care se comportă într-un fel cu părintele în camera ABA și altfel se comportă pe stradă. Parcă nu ai vorbi de același copil! Asta mi se pare pierdere de vreme și de resurse. Copilul are nevoie de experiența de viață pentru a-și putea șlefui abilitățile. Și numai tu îi poți da asta!

Timpul în care învață face diferența. Dacă în timpul petrecut cu tine copilul doar menține abilitățile învățate în altă parte (centru/cabinet), îmi pare rău să ți-o spun – nu mai vorbim de integrare socială și rezolvarea problemelor din viața de zi cu zi. E ca și cum mi-ai spune că un pilot se pregătește să piloteze avionul folosindu-se doar de miile de ore din simulator, fără a trece și prin faza de co-pilotare. Este imposibil! Așa cum și echipei tale îi este imposibil să-l pregătească pentru viață, dintr-o cameră de 4 X 4. Însă tu poți!

Focus-autism

În al cincilea rând, vârsta la care începeți contează foarte mult. Dacă începi programul înainte de 2 ani, șansele de integrare socială cresc până la 90%. Asta nu înseamnă că nu mai există șanse după vârsta de 2 ani. Dimpotrivă, copilul tău poate să învețe la orice vârstă. Durează mai mult, este mai anevoioasă călătoria, necesită resurse mai substanțiale din partea ta, dar se poate.

Copilul tău poate să învețe rapid de la tine. Tu vrei?

Te aștept în Focus.

Vârsta la care începeți contează foarte mult.

Intră în FOCUS

Cu atenția pe oportunitățile de creștere și învățare.

Din Blog

Comunicare

Predă abilitățile în reciprocitate

… începi să-l înveți precursorii abilităților sociale și cognitive mai avansate: atenția împărtășită, abilități...
Read More
Comunicare

De ce nu ar trebui să punem întrebări în FOCUS pe Copil?

...prima etapă implică atragerea reciprocă între părinte și copil prin priviri, vocalizări și acțiuni.
Read More
Imitatie

De ce trebuie să predau imitația în reciprocitate?

Funcția socială a imitației o vedem încă din primul an de viață sub forma imitației...
Read More